Nicolae Dică pariază pe Mirel Rădoi după ce a semnat cu Al Tai. „Cunoaște campionatul foarte bine!” Ce spune despre o posibilă aventură în Arabia Saudită | VIDEO EXCLUSIV

  • Publicat:

Nicolae Dică (42 de ani), actualul antrenor de la CS Mioveni, a vorbit pentru ProSport despre plecarea lui Mirel Rădoi în Arabia Saudită.

Nicolae Dică pariază pe Mirel Rădoi după ce a semnat cu Al Tai! Ce spune despre o posibilă aventură în Arabia Saudită

După ce Mirel Rădoi a acceptat oferta venită de la Al Tai, Nicolae Dică i-a transmis un mesaj de susținere fostului său colaborator de la naționala României și FCSB.

Actualul antrenor al lui CS Mioveni este de părere că Mirel Rădoi va face o figură frumoasă la Al Tai. Întrebat dacă se gândește să facă pasul către fotbalul din Arabia Saudită în viitorul apropiat, Nicolae Dică a transmis că își dorește să facă performanță în fotbalul românesc înainte să plece în străinătate.

„Vorbisem cu el când am semnat eu cu Mioveni, dar acum dar prin mesaje. I-am urat baftă, îi urez multă baftă, sper să reușească acolo. Cunoaște campionatul foarte bine, a fost și jucător acolo. Îmi doresc foarte mult ca el să reușească”, a spus Nicolae Dică, actualul antrenor al lui CS Mioveni, pentru ProSport.

„Îmi doresc să reușesc în campionatul României, să devin un antrenor bun, să fac rezultate bune și apoi voi vedea ce se va întâmpla pe viitor”, a spus Nicolae Dică pentru ProSport.

Mirel Rădoi, plătit regrește la Al Tai

Mirel Rădoi a semnat cu Al Tai duminică, 22 ianuarie, la nici două luni de la despărțirea de Universitatea Craiova. Fostul antrenor din Bănie s-a înțeles cu formația din Arabia Saudită pentru un contract valabil un sezon și jumătate și a preluat echipa de pe locul 9.

Fostul selecționer al echipei naționale a României a fost tentat să semneze cu Al Tai după ce saudiții i-au oferit un salariu anual de 1,2 milioane de euro. Acesta va colabora la formația din Arabia Saudită cu Forin Constantinovici, Mihai Ianovschi și Robert Tufiși.

„O nouă aventură, dar nu era o surpriză pentru că de luni de zile am tot avut contacte, chiar și înainte de perioada echipei naționale mari, după ce am avut acel mandat la naționala de tineret. După aceea, chiar și când am fost la Universitatea Craiova.

Dar în momentul în care sunt angrenat într-un proiect, merg până la capăt dacă mi-am dat cuvântul, dat cel puțin până când simt că nu mai pot să aduc un plus. Au existat mai multe contacte în această perioadă, nu am vrut imediat să mă duc la prima ofertă după despărțirea de Craiova, pentru că lucrurile nu erau clare nici pentru mine, trebuia să reflectez puțin asupra a ceea ce s-a întâmplat la Craiova, ce am făcut bine, ce am făcut rău.

În momentul în care am fost sunat și am avut o discuție prin videoconferință cu președintele, în 7, 8, 10 minute maximum s-a terminat totul, pentru că le-am spus ce îmi doresc eu de la o echipă. Dar în mare, ideile au fost cam la fel. Și a fost o chestiune ușor de pus la punct”, a spus Mirel Rădoi la revenirea în țară.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×